Dată: 23 Aprilie 2017
Albul şi negrul sunt cele mai elegante culori (să nu intrăm în amănunte, că albul şi negrul sunt nonculori, să le acceptăm ca atare). Nu din întâmplare alb-negrul este combinaţia cea mai des întâlnită la diverse evenimente, cum ar fi nunţi, concerte de muzică clasică sau teatru.
ELEGANŢA LA CEL MAI ÎNALT NIVEL
Pentru amenajarea locuinţei albul şi negrul pot fi ideale. Albul pur şi negrul puţin agresiv vor umple spaţiul cu măreţie şi nobleţe, combinarea celor două culori va crea un efect unic.
Desigur mulţi se feresc de aceste două culori: negrul este prea sobru, albul se murdăreşte repede. Fiind culori neutre, soluţia ar fi combinarea lor cu o altă culoare.
Dacă pare complicat, ne mai rămâne un compromis, putem folosi accesorii alb- negru: o ramă de tablou, un raft sau ÎNTRERUPĂTOARE TACTILE LIVOLO cu faţadă de sticlă de cristal.
ABANOS ŞI FILDEŞ ÎN ARMONIE ABSOLUTĂ
Graţie formei pure şi a faptului că albul şi negrul poate armoniza cu orice nuanţă de pe paleta culorilor, întrerupătoarele tactile LIVOLO se potrivesc cu orice stil şi culoare de mobilă şi perete.
Un living boem portocaliu? O bucătărie veselă roşie? Un dormitor simplu bej? Datorită stilului rafinat şi modern întrerupătoarele tactile LIVOLO arată superb în orice încăpere, atât în locuinţele tinerilor, cât şi în locuinţele familiale.
Adaugă comentariu